Sportul in stare de betie (III)

by: D.B.

Au fost naivi cei care i-au administrat sulfat de stricnina lui Hicks? Nici vorba. Produsul se vinde si azi in farmacii avand urmatoarele indicatii: hipotensiune, tendinta de colaps vascular, alcoolism cronic, paralizie postdifterica, poliomielita, incontenenta urinara, astenii nervoase. E limpede ca, in cazul atletului, s-a urmarit incetinirea deshidratarii si pastrarea „in forja” a sistemelor circulator si muscular. Dar si anularea eventualelor efecte adverse ale alcoolului.
Sulfatul de stricnina fusese indelung folosit pe cai, de catre vizitiii postalioanelor din secolul al XIX-lea. Animalele alergau mai bine sI aveau o rezistenta mai buna. Insa rar ajungeau la batranete.
Avand actiune asupra celulei nervoase, atat din cortex, din maduva, cat si din sistemul periferic, stricnina induce o actiune tonica asupra musculaturii vaselor si a musculaturii in general. Prezenta alcoolului in combinatie e banala.

In cursele de ciclism din prima parte a secolului trecut, sportivii consumau frecvent coniac, sampanie si bere. Se miza pe faptul ca euforia indusa de alcool, ca si amfetaminele dupa al doilea razboi mondial, estompeaza durerea. Credinta era atat de adanc inradacinata in epoca incat, la cursele de anduranta, de tip maraton, portia ajungea la: o sticla de coniac, o jumatate de litru de sampanie si un litru si jumatate de bere! Fireste, refacerea era extrem de dificila.

Sportul in stare de betie (I)

by: M. O.

Initiator al competitiei „America’s Most Perfect Developed Man”, castigata, cum am vazut intr-o postare anterioara, de Treolar, a fost Bernard Mc Fadden (1868 – 1955). Nu a fost pasionat doar de exercitiul fizic, ci si de nutritie, elaborand excelente programe de alimentatie rationala, pentru sportivi si nu numai. A scris mult pe aceste teme si, precum Sandow, a fondat o revista, „Physical Culture”.

Spre deosebire de rivalul sau prusac, mult mai cunoscutul si simpaticul Eugene Sandow, Mc Fadden era inamicul tutunului si al alcoolului si milita, uneori pana la exagerare, pentru o viata strict sanatoasa. A fost instructor personal, dar si antrenor de wresling. A stiut sa atraga femeile spre sport, activitate considerata eminamente masculina in epoca. Succesul l-a ajutat sa deschida primul mare complex de cultura fizica din Statele Unite, „Physical Culture City”.

Cum a aparut acesta noua obsesie, legata de o viata sanatoasa si de un sport curat? Doar nu existau steroizii, amfetaminele, nici macat concentratele proteice, ca nu mai vorbim despre creatina!
Ei bine, dopingul, ca metoda de-a obtine rapid rezultate peste medie, aparuse deja, char daca formele pe care le avea erau, uneori, dintre cele mai ciudate.
Olimpiadele, revenite in voga dupa secole si la care participau, in teorie, cei mai buni sportivi din lume, erau terenul predilect de manifestare. Migratia masiva a dopingului spre alte competi]ii a inceput, practic, de aici.

Sigur, grecii antici se drogau cu ciuperci halucinogene sau mancau inainte de concursuri cantitati uriase de carne, de multe ori asenozanta cu ingrediente stranii, precum inima de om! Sunt insa practici mai degraba legate de misticism si de religie, de credinta ca a-ti consuma adversarul transfera in corpul tau puterea vitala a acestuia. Antropologia culturala explica mai bine aceste lucruri. Vikingii si razboinicii Evului Mediu aveau si ei stupefiantele lor, menite sa-I faca salbatici sI invincibili in razboi, dar asta are o legatura abia colaterala cu sportul.

Peste secole, in sportul modern, lucrurile stau cu totul altfel. Practicile religios-oculte sunt lasate la o parte, din moment ce medicina face magia posibila. Au ramas intr-un plan secund halucinogenele primare, inlocuite de cocaina sau heroina, utilizate inca din secolul al XIX-lea, cand, se pare, nici un atlet de top nu omitea sa le includa, legal o vreme, pe lista sa de pregatire a competetiilor! Tot atunci a inceput era stupefiantelor pentru muschi, artere si inima, nu pentru minte. In 1865, un inotator dopat a fost exclus dintr-o proba, la Amsterdam, iar in 1886 ciclistul galez Arthur Linton (foto) a murit dupa ce s-a dopat cu trimetil in cursa Paris – Bordeaux.