De ce nu slabeste inotul?

By: M. O.

Am facut a doua greseala, dupa cea cu mersul pe jos, crezand ca inotul, acel tip de miscare laudat de toata lumea, ma va ajuta sa devin mai suplu.
Intr-o anumita masura, s-a intamplat asta, adica am reusit sa slabesc 4 kilograme intr-o jumatate de an. Programul meu a fost urmatorul: 5 zile pe saptamana, a cate cel putin 2.000 de metri parcursi. Mai putin fluture, am schimbat la fiecare sesiune stilurile, apoi o sedinta a ajuns sa inglobeze totul, bras, craul, spate, in mod aproximativ egal.
Am incercat sa pastrez un ritm constant pe cea mai mare parte a antrenamentului, plus sprinturi in stil craul, pe final, pentru a stoarce si ultimii stropi de energie.
Consider ca 4 kilograme reprezinta putin pentru efortul depus. Aveam nevoie, ulterior, la job, de trei, patru cafele, sa ma trezesc. Am crezut la inceput ca e ceva temporar, ca va trece. Nu s-a intamplat asa, moleseala aparea dupa fiecare antrenament.
Asadar, de ce nu slabeste inotul, sportul care, din cate spun specialistii in nutritia sportiva, poate sa arda pana la 650 – 700 de calorii pe ora? O explicatie, simpla de altfel, e urmatoarea.
Apa raceste rapid corpul, iar pe termen mediu, acesta se va proteza conservand un strat de grasime, cu rol izolator.
Tot in legatura ca racirea mai accentuate a corpului in apa este pus si apetitul mai ridicat pe care il probeaza 90 la suta dintre inotatori dupa o sesiune de antrenament. Se presupune, cu alte cuvinte, ca racirea aproape instantanee a corpului in momentul imersiunii are printre consecinte aparitia senzatiei de foame.
In al treilea rand, caloriile sunt arse mai eficient atunci cand temperatura corpului e mai ridicata. Apa, mai rece decat corpul, are ca efect reducerea metabolismului si, prin urmare, caloriile arse sunt mai putine.

Anunțuri

One Comment to “De ce nu slabeste inotul?”

  1. pai du-te la o piscina cu apa incalzita, cam la 30§C

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: