Sportul in stare de betie (III)

by: D.B.

Au fost naivi cei care i-au administrat sulfat de stricnina lui Hicks? Nici vorba. Produsul se vinde si azi in farmacii avand urmatoarele indicatii: hipotensiune, tendinta de colaps vascular, alcoolism cronic, paralizie postdifterica, poliomielita, incontenenta urinara, astenii nervoase. E limpede ca, in cazul atletului, s-a urmarit incetinirea deshidratarii si pastrarea „in forja” a sistemelor circulator si muscular. Dar si anularea eventualelor efecte adverse ale alcoolului.
Sulfatul de stricnina fusese indelung folosit pe cai, de catre vizitiii postalioanelor din secolul al XIX-lea. Animalele alergau mai bine sI aveau o rezistenta mai buna. Insa rar ajungeau la batranete.
Avand actiune asupra celulei nervoase, atat din cortex, din maduva, cat si din sistemul periferic, stricnina induce o actiune tonica asupra musculaturii vaselor si a musculaturii in general. Prezenta alcoolului in combinatie e banala.

In cursele de ciclism din prima parte a secolului trecut, sportivii consumau frecvent coniac, sampanie si bere. Se miza pe faptul ca euforia indusa de alcool, ca si amfetaminele dupa al doilea razboi mondial, estompeaza durerea. Credinta era atat de adanc inradacinata in epoca incat, la cursele de anduranta, de tip maraton, portia ajungea la: o sticla de coniac, o jumatate de litru de sampanie si un litru si jumatate de bere! Fireste, refacerea era extrem de dificila.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: