Archive for noiembrie 18th, 2010

noiembrie 18, 2010

Schimbare de tendinta: fitness-ul acasa castiga teren in fata celui practicat la sala!

by: M.O.

Un sondaj efectuat pe bodybuilding.com, site de referinta pentru culturism si fitness, releva un rezultat surprinzator.
Nu mai putin de 68,7 la suta dintre cei care au raspuns au indicat ca prefera sa se antreneze acasa, nu la sala!

link-ul este aici: http://www.bodybuilding.com/fun/pollresults.php

Pana de curand, tendinta era inversa, iar sala de culturism/fitness reprezenta reteta sigura pentru o afacere de succes. Iata ca lucrurile se schimba, iar cauzele ce pot fi identificate sunt multiple: lipsa de timp, de bani, etc. Ipohondria – frica de imbolnavire – e o alta cauza importanta, cel putin asa intuiesc din discutiile de pe forumurile americane.
Cred ca toate acestea se aplica foarte bine si la noi. Pe de alta parte, asa cum am aratat intr-un articol mai vechi, e foarte simplu, convenabil si ieftin sa-ti faci sala acasa.

Reclame
noiembrie 18, 2010

Epoca de dupa Grimek. Secretul steroizilor

by: Dr. Ox

In anii ’40, Germania si Rusia faceau cercetari intense pentru descoperirea unor medicamente care sa le sporeasca soldatilor de pe front rezistenta si capacitate de vindecare in urma ranilor suferite. Desi Germania a efectuat experimente intense, nu nemtii au descoperit steroizii, ci tocmai rusii, iar acest lucru se va vedea cel mai clar in competitiile sportive organizate imediat dupa razboi. La haltere nu aveau rivali, iar gasirea secretului a fost o prioritate, „o chestiune de mandrie nationala pentru Statele Unite”. Intrarea Americii in „cursa pentru steroizi” era tardiva pentru Grimek. Castigase deja totul, avea peste 40 de ani, de ce sa foloseasca steroizi?
Au facut-o insa multi dintre urmatii lui Grimek, iar startul s-a dat tocmai la York. Aici a fost experimentat mai intai celebrul dianabol (metandrostenolon), descoperit sau macar reinventat de Ziegler, se pare dupa o reteta ruseasca.
Legat de modul in care a primit confirmarea ca rusii se dopeaza cu un derivat al testosteronului, Ziegler s-a laudat ca, in 1954, la CM de Haltere de la Viena, l-a imbatat pe medicul echipei sovietice. Acesta din urma i-ar fi dezvaluit atat efectele benefice, cresterea in forta aflandu-se printre acestea, cat si consecintele nefaste, folosind sintagma „devastator daca e utilizat mult timp”. Acasa, Ziegler le-a facut injectii cu testosteron mai multor halterofili, dar rezultatele au fost neglijabile. Mai mult, sportivii s-au plans ca acestea s\nt dureroase si ca le provoaca greturi si migrene.

Sportivi rusi emigrati in America au fost supusi testelor inainte sa se descopere, intr-un final, ce fel de ajutor chimic i-a transformat in supraoameni. Iar in 1958, triumfator, Ziegler a reusit sa vanda companiei farmaceutice Ciba produsul sau finit, metandrostenolon, comercializat sub numele dianabol. Doctorul l-a testat el insusi inainte de a-l propune la York. Si nu doar atat: l-a folosit o perioada destul de lunga de timp.

A ajuns sa regrete. In 1983, inainte de decesul sau din pricina insuficientei cardiace de care suferea de ceva vreme, a marturisit ca boala i se trage de la dianabol!
Asadar, in 1958, Ziegler aducea la York dianabolul. In 1960, adica dupa numai doi ani, sportivii lui Hoffman nu mai aveau rivali in SUA! Initial, dozele prescrise erau mici. Dar cine sa le respecte? Rezultatele veneau instantaneu si erau cu atat mai bune cu cat doza devenea mai mare. Ce mai conta ca prostata statea sa explodeze, in vreme ce testiculele se atrofiau? Ce mai conta ca unii mureau subit? Importante erau rezultatele: sportivi ca niste roboti, cu muschi imensi, de o forta incredibila.