Posts tagged ‘haltere’

Octombrie 31, 2010

Doi barbati iesiti din comun: Grimek si Stanko

by: M. O.

In numeroase interviuri si articole, fostul mare campion John Grimek insista pe faptul ca se pregatea ore in sir, incluzand toate grupele musculare si insistand pe exercitii grele, cu haltera.

5 ore pe zi, toate grupele
Pentru cei mai multi dintre sportivii de azi, pare imposibil. Zilnic, 4 sau 5 ore, toate grupele! Greu de crezut, mai ales ca intre timp in epoca si-a facut loc ideea ca antrenamentul corect e cel fragmentat, cu doua, cel mult trei grupe antrenate la o singura sesiune.
Ei bine, recent s-a ajuns la concluzia ca Grimek este cel care a avut, macar in parte, dreptate. „Antrenamentul fragmentat pe parti ale corpului, antrenate in zile diferite, poate functiona doar in cazul atletilor care abuzeaza de produse farmaceutice. Pentru cei care se pregatesc natural, drumul corect este cel al antrenamentului pentru tot corpul la o singura sesiune, insistand pe exercitiile de baza. Este cea mai buna metoda, dar cei mai multi sunt prea orbiti de teorii ca sa vada adevarul”, spune Bob Whelan.
Un antrenament in care se insista pe genuflexiuni – lui Grimek nu-i placeau, dar le favoriza la in sedintele de pregatire – indreptari, impins din picioare cu bara (umeri) – va fi intotdeuana mai solicitant si va da rezultate. Castigul va fi cel in masa musculara, iar Grimek tocmai prin aceasta a impresionat.
O alta discutie, insa, e cea legata de recuperare. Azi se spune ca dupa un antrenament complet e nevoie de o pauza de cel putin doua zile. Whelan propune doua antrenamente la 7 zile sau chiar doua antrenamente la 10 zile.
Cum reusea Grimek, atunci, sa revina in sala zi dupa zi, reluandu-si o rutina ce pare azi imposibila? O explicatie ar fi ambitia sa iesita din comun. Alta, calitatile sale fizice, rezistenta sa naturala. O fi suficient?

Campionul care a invins orice piedica

Probabil ca da. Pentru a reusi in acele vremuri trebuia sa ai aceste atribute. Este relevant cazul lui Steve Stanko (foto), Mr. America in 1944 si Mr. Univers in 1947, un exemplu formidabil despre cat de departe se poate ajunge chiar si atunci cand soarta iti este potrivnica.
O feblita l-a transformat in invalid, insa Steve nu a cedat. Desi medicii i-au interzis sa faca efort fizic intens, Stanko mergea la sala in carje si efectua toata gama de exercitii posibila din pozitia culcat. In cele din urma, dupa luni de chin, a putut lucra din asezat si, in cele din urma, din picioare!
Ce caracter putea sa aiba un astfel de om? In 1938, cu cateva zile inainte de campionatele nationale de haltere ale SUA, Steve Stanko s-a taiat la mana cu un cutit. Adesea confectiona cu mana lui centuri de antrenament din fasii de piele. Lama a alunecat si i s-a oprit in palma. Taietura a fost oribila si a necesitat multe puncte de sutura. Participarea sa la concurs era imposibila, dar Stanko nu s-a lasat. In timpul competitiei, suturile s-au desfacut, iar rana a inceput sa sangereze abundent. Steve a umplut-o cu ghips si a continuat concursul. Nu numai ca a castigat, ci a stabilits[i un nou record national!
Stanko si Grimek s-au antrenat impreuna, la York. Au avut si un destin asemanator, pana la un punct. Ambii au inceput sa se pregatesca acasa pentru a castiga, ulterior, competitii nationale si internationale de haltere si culturism.

Anunțuri
Octombrie 26, 2010

Grimek. „Construit” acasa, slefuit la sala. Rezultat: campion

by: D. B.

Pentru un culturist care alege azi sa se antreneze curat, John Grimek (foto) este, poate, cel mai bun exemplu. Se spune azi ca e imposibil sa lucrezi acasa. Lipsesc motivatia si competitia, induse perfect de mediul de la sala, nu exista un partener de antrenament pe care sa mizezi la exercitiile fortate si nici „cei mari”, de la care sa „furi” meseria.
Ei bine, Grimek a inceput sa se antreneze tocmai acasa, folosind aparatele achizitionate de fratele sau, George. Acesta din urma era un mare fan al pregatirii fizice si a cheltuit o mica avere pe haltere, gantere si pe tot soiul de cabluri si extensoare. Nu rata nici un numar al revistelor de profil, iar juniorul John i-a calcat pe urme. Ambitios peste masura, John Grimek si-a structurat un program bazat pe exercitii de forta, ajungand la sesiuni ce depaseau un total de trei ore pe zi! „Nu am inceput sa ma antrenez ca sa arat bine, ci cu gandul sa castig forta”, avea sa marturiseaca, peste ani, supercampionul.
La 20 de ani, in 1929, a trimis primele fotografii revistelor de specialitate. Nu s-a limitat sa-si umfle muschii in fata aparatului foto, ci a ales cu grija decorul, terenul accidentat al zonei rurale din New Jersey, cu stanci si brazi pe fond, in vreme ce el isi etala fizicul fie ca indian, fie ca arcas ori sulitas.
Acestea i-au atras atentia lui Mark Berry, editor al Strength Magazine, care a decis sa se ocupe mai atent de tanarul Grimek. A fost sansa lui John, care a aparut in mai multe actiuni de promovare a revistei, dar si a lui Berry, ce nu de putine ori a fost acuzat ca l-a folosit pe cowboy-ul din New Jersey ca pe un cobai pentru teoriile sale.
In esenta, ca si Arnold mai tarziu, Berry credea ca prima grija a unui culturist ce tinteste performanta e sa castige cat mai multa masa musculara. David Chapman, unul dintre biografii lui Grimek, sustine ca John a ajuns de la aproximativ 58 de kilograme, inainte de a incepe antrenamentele cu haltere, la un 110, acesta cifra fiind atinsa sub controlul lui Berry. „Slefuita”, acesta masa musculara l-a dus pe Grimek la o greutate de 89 de kilograme in 1940, pentru 1,74 metri inatime, respectiv la un impresionant 47, 8 la brat!
Trebuie spus ca acele 58 de kilograme reprezinta greutatea adolescentului Grimek. Dupa criteriile epocii, un John Grimek adult si moderat activ, dar fara sa fie sportiv de performanta, ar fi trebuit sa aiba 74 de kilograme, la 1,74 metri. Fata de acesta cifra rezulta un castig de 36 de kilograme de muschi, in perioada sa maxima. Cifra este impresionanta. L-a si ajutat sa castige „Mister Olympia”.
Doctorul Ziegler nu pusese la punct Dianabolul, substanta magica a culturistilor de mai tarziu.